Sponsorii proiectului "Masa bucuriei"
Fără sponsori, proiectul Masa Bucuriei nu ar putea exista, iar foarte mulți dintre cei aflați în suferință nu ar putea beneficia de sprijin.
După motto-ul „Fiecare dăruiește cât poate”, toate companiile și organizațiile dispuse să se alăture proiectului sunt invitate să partici pe cu donaţii de alimente şi/sau produse nealimentare, haine etc.
Cei interesaţi să ofere împreună cu noi o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie, sunt invitaţi să ne contacteze completand acest formular.
Orice ajutor este bine venit.
Începând din anul 2009, proiectul este susţinut de compania Selgros Cash & Carry SRL.
- În anul 2009, Selgros a oferit produse în valoare de 380.000 de euro.
- În anul 2010, Selgros a donat peste 55 de tone de produse, în valoare de peste 350.000 de euro.
- În anul 2011, produsele donate de Selgros ating valoarea de 600.000 de euro.
Compania Selgros Cash&Carry România este de peste zece ani unul dintre cei mai importanți actori din comerțul românesc și face parte din grupul elvețian TransGourmet Holding SE. Selgros deține 19 magazine în România și a înregistrat în anul 2010 o cifră de afaceri de 3,2 miliarde lei și un profit de peste 100 de milioane de lei.

Selgros Cash & Carry este unul dintre cei mai important actori de pe piaţa de comerţ din România, apreciat de clienţii profesionişti, care găsesc în magazinele Selgros tot necesarul pentru afacerea lor. Aceasta poziţie se datorează interesului constant acordat clienţilor şi partenerilor, cărora Selgros le oferă un sortiment bogat şi diversificat, calitate înaltă la preţuri avantajoase și servicii excelente.